are balta peşte, dar
poate că mie mi-a îngheţat inima
cât să fac o mutare decisivă pe tabla de şah
şi mila mea s-a ascuns, a săpat în adânc
mult prea departe de legământ
pentru că a fost aruncată, fără voie
o dată cu ţiţeiul acelui sentiment, socotit pierdut
atât de pierdut încât durerea
se pierdea în labirint, simţindu-mă
prea bun, de lovit, de sacrificat
nu mă mai înduioşezi
şi la tot ce mă uit nimic nu-ţi mai vine bine
nici nodul în papură ce m-a legat, ce mă leagă de tine
nici beţele-n roate, puse de un el sau o ea
adăugat
vreau şi eu ce fiorul mai vrea, să te dai după mine
ronţăind, prin falange, lumina devenită grea
caută-mă-n nord, după liniştea ta
...dar nici TU nu mai vorbeşti, Doamne
cu ea
***