uneori te desenam întreagă, în cărbune
pe o cămașă din piele de bărbat
nu știam cum doare, înspicat
poate din cauză că n-am mai avut niciodată o femeie
care sclipește în pumn
delir de lumină vorbind în cochilii
flacără cioplită sub clopot
o viață subterană cu aparente oase
degete vrăjite
jumătăți de profeții împlinite
doar tu mă alungai în fiecare zi, apăsându-mi
brațul mai tare
cum un fel de remediu
acea nemișcare
pe fața concavă a numelui
ochii tăi adânci ne aleargă prin cer
dezlegați, efemer
(keep your heart beating)
****