Iubito, nu e banc, deja e toamnă, de ieri te caut numai printre struguri,
Dar nu mai știu când doare ce înseamnă: că mă tot duc, că-s viu și nu te bucuri?

E toamnă de la tine până-n mine, și țuica-i încă prună aburită,
Cuvintele încep să se termine, dar amintirea nu-i despădurită.

E galben iar, și toamna-i mai bătrână, și frunze se agață de tramvaie,
Ziua e an, și anul săptămână, și la răscruce vânturile taie.

Tu te ascunzi prin valuri verzi, pe munte, în foc de asfințit, în pielea brună,
În pepeni, într-un cal cu stea în frunte, da, tu iubito, vara mea nebună.