Nu ți-a spus nimeni
Cum să fii mamă,
Nu ți-a arătat nimeni
Pașii de tată.

N-ai știut că vei fi
Prima descoperire de lumină,
Și pământul pe care
O nouă lume prinde rădăcină.

Nu ți-a spus nimeni
Că vei fi întregul univers
Pe care se clădește,
La început nesigur, un alt mers.

Că modelul zilelor tale,
Cu bune și rele,
Va fi harta după care
Copiii vor învăța să atingă stele.

Dar n-ai știut nici că vei fi
Lutul spart și zdrobit,
Pricina tuturor furtunilor
Și-a uraganelor de neoprit,

Că, de multe ori, în ochii lor,
Tu vei purta vina tuturor,
Devenind stâncă în care se lovește
Ecoul fiecărui strigăt sau dor.

Atât de grea îți va fi
Crucea iubirii,
Dar tot ai vrea,
Sorbind din potirul jertfirii,
Să le iei tu pe umeri
Și întunericul și plânsul,
Și drumul greu.

Dar poate ajungi totuși să-nțelegi,
Într-o tăcere ce doare,
Că a iubi prea mult e uneori
O cădere din picioare.

Căci vrând să le porți crucea,
Le furi din destin,
Iar aripilor lor
Le refuzi zborul deplin.

Și uite-așa,
Într-o viață întreagă,
Vei afla singur,
Cum să fii mamă,
Cum să fii tată.