Dor de primăvară
Mă poartă prin țară
Peste câmpuri, peste plai,
Să-i admir straiul de mai.

În câmpurile-nverzite
Se țes raze aurite.
Peste plaiuri cu lăstari,
Orchestre de „lăutari”
Cântă ca la mese mari.

Cu un chip ca de fecioară,
Joacă mândra primăvară,
Joacă purtată de vânt,
După-al păsărilor cânt.

Trup de abur curge-n lună
Cu miros de izmă-bună;
Val de abur urcă-n soare
Cu chemări de fată-mare.

Stropii grei de ploaie caldă
Trupul din belșug i-l scaldă.

Doar în marea închisoare
Nu răzbate-a ei chemare.
Nu ai flori și nu ai soare!

Din cerul greu, de bazalt,
Cade acidul dizolvant —
Dizolvant al sufletului,
Ucigaș al zâmbetului,
Otravă a trupului.

Dar din piatra cea amară
Crește-o floare solitară,
Arde-n beznă ca un dor
Și dă stâncii chip de zbor.

Din petala ei de rouă
Curge-o primăvară nouă,
Iar mireasma ei curată
Frânge bezna-ntunecată.

Din tăcerea cea de fier
Sufletul se-nalță-n cer,
Trece lin de orice ceață
Spre-un senin de nouă viață.

Zborul meu nu se oprește,
Inima iar înflorește,
Căci din noaptea cea mai grea
Naște-n zori lumina mea!