Mi-e gară miezul nopţii
sunt singur precum lepra
bolnav de o ispită
ce nu a mai venit,
când fără de scăpare
îmi duc în spate febra
şi trenul parcă-i lamă
şi eu precum un nit.
Culeg din plin chiştoace
abandonate focuri
când dintre două şine
cu talpa mă ridic,
dar ura ce striveşte
călcâiele de tocuri
îmi relansează pofta
de nu a fi nimic.
Am uşa larg deschisă
s-au renovat azile
pentru leproşi alese
e totul sau nimic,
se primenesc doar morţii
care mai au din zile
puţină veşnicie...
mă recunoşti?... am tic!