se strânge lumea-n juru-mi să privească
(dar ce spectacol gratuit și comic)
cum mă-nfășor grăbit într-o gogoașă
din care ies apoi. nu însă flutur
ci doar un suflet obosit și galben

așa cum viața mea prezisă-n doaga
butoiului de zâmbru se transformă
într-un altar de carne fără clopot
ce cheamă la priveghi drept-credincioșii
în sunetele ultimei flașnete

dar iată au venit toți spectatorii
cu pași de gumă și priviri de plastic
și-acum așteaptă numerele faste
pe care în trezirea mea la viață
le scot pe rând din propria-mi icoană