Sînt clipe cînd totul dispare
Din cioburi se nasc existențe
Spălate de lacrimi amare,
Prea lungilor tale absențe

Deschid din petale bobocul
Cu suflet, să rîd ploii reci,
Să-ți prind chipul candid în jocul
Rostirilor tale cînd pleci.

Eu, singură-n starea de veghe
Aiurea să plîng prin zăbrele,
Să fur amintirii o leghe,
S-o-mplînt între rănile mele.


p.s. Iată că nu ești singură Anda! Îi ai pe „agonici”. Nu e mult dar tot e ceva!