Câț-pisoiaș îmi reproșează
că el nu e supărăcios
și-mi arată cu emfază
cum că eu sunt pârâcios

iarăși ai zvonit în țară
că mă port precum o zgâtie,
ori mai umblu prin cămară
și mai fac câte-o năzbâtie !

asta, vine de la sine !
Câț-pisoi, mic drăgălaș,
când nu faci ce se cuvine
dau de veste în oraș

poate-așa, sau de rușine
te vei potoli. la fel
cum pățit-a știe bine,
prietenul tău cățel !

și el s-a văitat la lume
c-ar fi fost nedreptățit
că stăpânu-i dă anume
un ou fiert sau ou clocit

drept pedeapsă meritată
c-a umblat pe la coteț,
sau să fure îl învață
pe Câț-mâțul nătăfleț.

și-au tăcut pisoi și câine
lung privind la tastatură
ce precis o aflu mâine
zgâriată de-a lor gură

astfel cred ei, boicitează
gestul meu de-a vă descrie
ceea ce îi rușinează
de rămâne pe hârtie.