Nici vântul nu vede, nu studiază, nu apreciază, nu se uită,
nu alege, nu constată.

El doar trece;
simte și este simțit.

Cu toții, cu toatele-l știu:
a venit, e-aici,
nu-i este necunoscut nimănui.

Vântul nici măcar nu e orb,
nu are nevoie.

Nu trăiește din amintiri,
nu a căutat clipa, irepetabila frântură,
úmbrele, visul, imaginea.

Tu nu mai vezi, cum te obișnuiseși:
la început, moartea părea
un fruct interzis, irezistibil,
doar fiecare respirație
de nesuportat pe întuneric.

Până când ai învățat,
înfrățindu-te cu vântul,
să te porți pe deasupra imaginilor lumii,

Să le întâmpini și să fii,
la rândul tău, întâmpinat;
să te bucuri de Ne-prețuirea lor,

Să le trăiești,
să te trăiască.