M-am gândit cât de frumos ar fi
Să mă prăbușesc în neștiință,
Să văd în jur hore de bolnavi copii
Lipsiți de dureroasa lor putință.

În hora morților să prind o mână
Cadaverică și plină de suspin
Și să mă-nvârt râzând până
Îmi voi simți pe gât zeama de ricin.

Dar până atunci mai am o invitație
Umbrei ce se holbează crispat.
Este ultima mea demonică reacție
Când chipul din oglindă, răbufnind, l-am spart.

Am să vă prind pe toți, pe voi, copii
În carcera din inimă o să zburați
Și în miile de ani cât voi trăi
Pereții cu ură in lanțuri să-i legați.