Te lăsasem la răspântia dintre mine și carne
mi-alergam visele printre pietre de sfârșit de drum
bucuros să nu văd aripi în jur nici măcar
rămășițe de oameni plutind goi în aval
supărați că nu le stă dumnezeul mai la dreapta
așa cum vor ei
și mai sus

mă mângâiasei în palmele Tale crescându-mi suflet
mai mereu din sticlă străvezie de Tine
și râdeam împreună seara de basme
nu adormeam de frică să nu pleci
între timp îmi creșteau pomi printre degete
de le pieptănam fructele numai unul nu
cu toate că pe el îl vroiam cel mai mult Tu iar nu
iar eu mi-am zis că e mai bine să fim doi

și nici să nu aud că nu vrei
locul Tău e mai sus
și la dreapta, da?