încercă să zboare
dar apa era prea adâncă
trăia printre spice de grâu
ale căror buze plângeau
pe o arie prea înaltă
i-am închis ochii
am băut ultima lacrimă
ce ieșea cu disperare
prin pleoapa arsă
vroiam să-i mai spun ceva
dar răspundea cu o consoană
era frig
vântul îmi transforma
pielea în solzi din care ieșeau
aburii ultimei lacrimi
acum mă privea
din spatele unui portret
cu sete
cu muzică
dezgolindu-și gleznele livide
încercam s-o strig
dar nu-i știam ecourile