mai dă-mi din când în când de veste
să cred că totu-i ca-n trecut
când mori de vânt țeseau poveste
cum alta nu era-n ținut
era minunea despre raiul
tocmit sub poalele de deal
și peste care curgea naiul
de turme strânse sub caval
mânate lin către izvoare
de apă limpede și rece
unde se-adapă și mioare
și ciurda când spre casă trece
iar de vreun noaten o ia razna
îl strâng dulăii sub jujeu
și peste tot se-ntinde hazna
ce-o rânduise Dumnezeu
când seara scapătă-n tărie
se strâng ciobanii lângă foc
cu gândul dus la vreo fetie
eu, numai eu nu am noroc
că-s rătăcit de suferința
de-a fi departe de la voi
mă mai alintă doar dorința
s-aud în staul zvon de oi
iar de-oi sfârși cum nu mi-e vrerea
măcar m-aduceți înapoi
și noaptea risipiți tăcerea
cu ceteri, flaut sau oboi
....
și-n zori când iar se scutură
ori cețuri ori boboci de rouă
vă strângeți lângă ciutură
și rostuiți poveste nouă