Nu mă pricep să-Þi mulțumesc
pentru sentința la durere,
din care astăzi deslușesc
intenția-Þi de-a-mi da putere.

Nu mă pricep să-Þi mulțumesc
de gustul vieții dulce-amar,
că am ajuns să prețuiesc
până și zbaterea-n zadar.

Nu mă pricep să-Þi mulțumesc
că-ntotdeauna am simțit
aleanu-Þi, suflul părintesc,
de câte ori m-am rătăcit.

Nu mă pricep a-Þi mulțumi
singurătății că n-ai dat
răgaz, să poată bântui
prin sufletu-mi împovărat.

Nu mă pricep a-Þi mulțumi
pentru momentul de-mplinire
sclipind în ochii de copii
și-n lacrima de fericire.

Că bucuria de-a iubi
prea generos mi-ai dăruit,
nu mă pricep a-Þi mulțumi
că pot să-Þi mulțumesc, smerit!