trec printre ziduri rupte-n gură
ca un picior de literă sunt șchiop
mă scrie cerul verde cu lătură
pe lângă drumuri mână de miop

prin geamurile cu perdea de cârpă
se-aud în case oameni înjurând
chiar luna e mai albă ca o hârcă
sulemenită-n piatra de mormânt

oftează pământul betonul tușește
pocnesc sub ger lăstare de morți
cățeaua-n călduri sămânță primeșete
rugina bocește în vechile porți

sunt singur? pe care a lumilor față
mă-ntreb și mă țin de stâlpii căzuți
pe buzele negre mijind dimineață
tu soață martiră din nou mă săruți

mă arde saliva și pielea mă strânge
de iarnă-mi sunt mici mănușile vieții
ah deger și scriu cerneală sau sânge
cu litera șchioapă hârtiile gheții