mi-a ruginit pământul la picioare
de morți de frunze ninse din înalt
un roșu ce-i desprins parcă din soare
se mută-n miriști puse pe asfalt

trecute prin culori de curcubee
la vremea rânduită prin vecii
se scurg plutind spre locul din alee
în ritmuri de dansate simfonii

aici se înfrățesc ca-ntr-o pocladă
schițată de un pictor inocent
expusă e ca lumea să o vadă
într-un sfârșit de toamnă decadent

cât timp mă străduiesc ca prin cuvânt
să plâng această tristă adunare
apar în zbor rafalele de vânt
mișcându-le în marea de culoare

și-mi lasă adiere în ureche
- nu plânge că se duce timpul cald!
căci frunze în culorile pereche
renaște-vor în tonuri de smarald