un straniu dor mă trece ca frunza în aramă
țin strâns recunoștința la piept un suvenir
al vămilor de gusturi la care nori deshamă
cel gând pribeag ca slugă a unui trandafir


privesc întors cum cauți un sprijin în petale
și mă așez aproape de hanul părăsit
în care ne petrecem, aceleași intervale
de cântec de nuanță de cer doftoricit


a mă cunoaște astăzi înseamnă a mă pierde
vei ști ca nu iubirea îmi e părăginită
ci casa-n care zace la geam secunda verde
acolo unde noaptea umblă pe străzi vopsită,