Þi-am spus de-atâtea ori fată cu mersul vântului,
care taie de-acurmezișul pădurea gândurilor neînaripate,
să nu te mai furișezi pe acoperiș, să-mi adulmeci craterele din inima mea…
Zulufi de flame mai zornăie încă la tâmpla bătrânei doamne, Noapte.
A !...este o cucoană de modă veche, poartă corset, iar la degete îi strălucesc inele cu diamante...sălașul stelelor.
Pășește maiestos pe covorul aureolat, ducând pe o tipsie un corn cumpărat de la o dugheana din Calea Lactee și o cupă cu nectar de întuneric.
Nu te mira fată cu zâmbet amărui!..întunericul este o algă. Frunzele ei străpung zidurile tăcerii:
Mii de sonorități galactice lovesc spinarea șerpuitoare a cugetului.
Vino lângă mine,
fată-cerboaică!
Sorbi fără teamă luceferii din ochiul dimineții,
ascultă șoaptele nopții!