Coasta lui Adam

Din coasta lui Adam m-am rupt,
M-am prefăcut în pasăre rătăcitoare,
Am rupt și scutul fericirii,
Acum mă simt pustiu și singur.

Ca om văd lumea și agonia
Stând la aceeași masă solitară,
Mă sprijin pe un colț de scaun,
Dar loc nu am în astă-seară.

La cină se sfințește apa
În care se botează neamuri,
Privesc neputincios și parcă
Aș vrea să rup tăcerea…

Vă las, muriți cu fruntea albă
Și ochii stinși în lacrimi,
M-ați izgonit din paradis
Și am rămas la poartă.