Eu am o relație cu moartea și coasa:
Îi dau sufletu-mi negru și putred,
I-l dau în stăpânire fără să cuget
Să mă judece și spintece cu oastea.

Mă plictisesc voit când urechea aplec
La rugi de iertare și milă senilă;
Le sărut aspru fruntea senină
Și nepăsarea dulce le-o petrec.

Îmbrățișați-mă ușoare oase fără scrum
Promit să vă sădesc lângă o cruce în grădină
Fără flori cu mac, aveți țărână puțină,
Vă descătușez, sunteți îngeri acum.

Doar eu vă voi privi legați cu sfoară cum zburați
Precum zmee și copii ținându-se de mâini firave,
Din cușca mea cu lame, strâns, mușcat de fiare
Vă dăruiesc sufletu-mi negru și putred să-l împrăștiați.