Atât Te rog, acum la capăt
De drum, ce greu am străbătut,
Aș vrea să fiu copilul proaspăt,
Să înțeleg ce n-am știut!

Acum, că mă sfârșesc de toate,
Dă-mi împrumut de zile, șapte!
Căci ale mele-s numărate
Și am ajuns să-mi fie noapte.

În prima, vreau să văd pământul,
Așa cum Tu l-ai zămislit!
Să înțeleg de ce-i mormântul
A toate cele ce-a rodit.

A doua zi, aș bea din apă
Din cea din care sunt născut.
Sau din aceea plânsă-n pleoapă,
Când m-am lovit și m-a durut!

A treia zi, e pentru ceruri
Și pentru stele, pentru vânt,
Ce-n adieri adună nouri,
Sub care păsări se avânt`.

A patra zi să fie toată,
Cu oameni plină, să-i privesc,
Cum își întorc privirea roată
Căutându-Þi sprijinul ceresc.

Aș vrea, a cincea zi, acasă,
Să mă întorc ca prima dată,
Să-mi aflu lumea bucuroasă,
Așa, cum a mai fost odată.

În cea de-a șasea, vreau lumina,
Să stau, să înțeleg cum crește.
`Nainte de-a veni hodina,
Ce-ai rânduit, dumnezeiește.

În ultima, gândesc că-i bine,
Să stau în rugă aplecat!
Și-apoi, să mă primești la Tine,
Preaplin de toate ce mi-ai dat.