Mie, firul de iarbă de sub talpă
Mereu îmi crește obișnuințe albe, curate
Și aspre de țară.
Ce dacă e iarnă
Și ce dacă e vară?
Deoparte cu anotimpurile fărâmițându-mi mersul,
Deoparte cu tragice și accentuate echinoxuri!
Nu am obosit,
Mă opresc doar să-mi trag suflarea,
Dar nu de oboseală, ci doar de mirarea
Ce m-a cuprins la ultimul cuvânt
Pornit din firul de iarbă,
Și voi porni iar
Și nu mă voi mai opri
Până la desființarea
Oricăror pietre croite din timp mort,
Secunde abstracte, minute și ore,
Luni cu nume ciudate și mai ales ani,
Ani care ne clasifică obscen
În copii și bătrâni!
O zi, doar o zi să rămână
Purtând la ieșire
Același alb curat și aspru
Dăruit de Ceruri la intrare.