PIELEA MONAHULUI

Pe fețele călătorilor vedeam clei de sudoare și de praf
ochii lor luptau cu somnul
oasele mele scânceau
cerceii cu rubine mici se clătinau
soarele își căuta o nouă jertfă printre cardiaci
Eu mă țineam de bara lipicioasă
și număram copacii din oraș
mă sprijineam de geamul tulbure pătat de jeg
îmi ascultam inima chinuită de sete
când troleibuzul se opri la o răscruce
și în salon intră monahul
cu ochelari pe nasul bizantin.
Avea o barbă deasă dar respira ușor
purta veșminte negre din postav fierbinte
iar părul de mătase îi cădea pe umeri
Încheietura mânii îi era subțire
de parcă îi curgea albastrul cerului
prin venele ramificate
Am stat sub brațul lui ca sub arcada unui templu
el se ruga să iasă neprihănit din iadul de metal
însă tristețea îl cuprinse ca o umbră
și-un vierme roșu lunecă pe pielea-i delicată
și mâna lui se încleștă
de mâna Domnului.