trece singur
mereu la ora când ziua intră în schimbul de noapte.
poartă un pardesiu de culoarea pământului
toamna
și o umbrelă neagră
bărbătească
agățată întotdeauna de brațul stâng


îl văd zi de zi
înalt
cărunt
îngândurat
trecând încet pe lângă tâmpla-mi lipită de fereastră


nu mă privește niciodată
uneori
îmi face semn cu palma dreaptă
deschisă pe dinăuntrul inimii
din cealaltă parte a pieptului îi răspund la fel
dar el trece
trebuie să meargă mai departe


singur