nu vreau să te văd în noaptea asta așteptând scâncetul unei nașteri
doar basmele se pot revărsa asupra coplăriei la ceasul ce bate noaptea jumătate
e o poveste într-o lume reală cu mânecile suflecate până la inimă
mă gândesc din când în când să-ți șterg praful de pe suflet și să-ți spun
hei nu vii mâine la mine la masă să adunăm dârele de lumină
să putem împodobi braduțul cu globuri nebănuite ca timpul să se întoarcă

nu îți voi vorbi astăzi despre tristețe nici de plecările din mine ci doar tălmăcesc viitorul
pe raza de lumină căzută pieziș pe semnul ostenelilor noastre
azi am ascuns realitatea palpabilă
hai să iscăm o sacră beție

tu astăzi pui zenitul la încercare să lege taina cu șapte peceți cu două jocuri și cu răgazul dintre ele
uită-te la tine
zarea este spre răsărit iar strugurii dau sensul vieții atunci când se jertfesc în pocale
e anotimpului săgetătorului ce acoperă cu pletele jumătăți de suflet
îți voi zidi un labirint iar printre goluri voi scrie temple cu coloane infinite
ușile se vor deschide ca la un semn la strigătul mamei între cele două lumi
te zbați cu mâinile prinse de cordonul vieții
ce lungă a fost noaptea mamă
în noaptea asta ești arhitect porți un nume

ți-ai irosit timpul în jocuri
hai să punem în cumpănă tot ce-a fost să nimicim toamna sub pașii omătului
din vale se aude zvon amăgiri dintr-o clipă și altă clipă întrezărită
mi-am pus sărutul pe linia vieții
la vârsta mea la ceasul acesta tinerii cântăreți întorc ulciorul pe roata de stele
își numără notele le adună le înmulțesc cu temerile și târziu pe cealaltă zare
în zi de miercuri spre joi prin sunet și cuvânt

la margine de lume și dincolo de noi nu mai este decât-povestea