CRITICILOR MEI

Mihai Eminescu

Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte.

E ușor a scrie versuri
Cînd nimic nu ai a spune,
Înșirînd cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar cînd inima-ți frămîntă
Doruri vii și patimi multe,
Și-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca și flori la poarta vieții
Bat la porțile gîndirii,
Toate cer intrarea-n lume,
Cer veșmintele vorbirii.

Pentr-u a tale proprii patimi,
Pentru propria-ți viață,
Unde ai judecătorii,
Nendura-ii ochi de gheață?

Ah! atuncea ți se pare
Că pe cap îți cade cerul:
Unde vei găsi cuvîntul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, ci flori deșerte.
Care roade n-ați adus –
E ușor a scrie versuri
Cînd nimic nu ai de spus.