Cai albi cu tropote surde
Aleargă prin noi.
Nechezatul lor sună a chemare
Sîntem prea tîrzii să-i mai dăm crezare.
Undeva în larg valuri se întrec
Să ne iasă-n cale. Și apoi se pierd.
Pe nisipul ud pașii ni s-au șters.
E un singur drum, într-un singur sens.
Scoici aproape mute de tăcere-adîncă
Ne aduc aminte: mai e o secundă
Pînă-n nemurire.
Și apoi abisul.
Ne privim în ochii care s-au mințit.
Pescărușii urlă fluturînd a toamnă.
E tîrziu în mine. În tine e iarnă.