I

Din larma pietrei strânsă-n palma,
Sleită de-armonii lascive,
Se răspândesc in cerc, de-a valma,
Scânteie-n praf cu invective.

Se-aprind făclii mustind de sevă
Ce lacom ling pe zidul sacru
Îndemnuri râncede la grevă
Disimulate-n fumul acru.

II

Frânturi de vise răstignite,
Desăvarșind porniri cu toane
Și flăcările decrepite
Se plâng livid de prin cotloane

Când se destinde-n taina vântul
Și năruie pe lespezi fumul.
E sec si putred tot avântul
Și-n palmă se-ascunde scrumul.

III

Sub ramășițe, când lumina
Sleită-și caută culcusul,
Se re'ntregește iarăși vina
De a porni spre foc urcușul;

Aceeași strașnică chemare
Ce-o picura incet descantul
Se-nfundă-n colț de închisoare
Când siluiește, fad, cuvântul.