Bărbatul acesta este altfel,
el nu scrie, el sculptează în lemn cu icul...
În crepătura ce se naște,
ca un obraznic își prinde ochii...
Bunul simț nu-l mântuiește, îl îndeamnă!
Nu are ceas...
zilele și le taie din secure...
Clipele și le stoarce de cuvinte!...
E scorțos ca stejarul...urât ca stânca...
Cheamă-l și o să te uite!...
Alungă-l și-o să te râdă!
S-a născut în păduri...
A dormit prin poieni...
Are privire întunecată de la nopțile reci...
Și minte limpede de la lacrimile calde...
Nu-l iubi!
E muntean din ,, țara de dincolo de păduri’’.
Dragostea multora s-a rătăcit în el și s-a spart!
De la copaci a învățat tot ce știe...
veșnic să fie singur și să moară bătrân!