locuiesc într-o liniște cu pereții oblici
un cerc de apă din care
uneori sar pești-sabie
cred că sunt mâinile mele
cumva deformate
de când am spart ferestrele

nu mai pot ieși din această liniște
aud vocea brună a pământului
mă acoperă până la gură încet
ca o moarte lichidă

merg cu încheieturile goale
țin ascuns în pumn
somnul stins
trec mai departe prin
tăietura în zig-zag
nu mai am trup doar o lumină
întreruptă de cuvinte