Târziu în noapte
stiloul meu ros la capăt
și cu o peniță de care
râdeau că e crăcănată
celelalte creioane din penar...
mă chema telepatic
să îl mai ating...
clar îi era dor de mângâierile mele...
sigur dorea cu ardoare să îmi simtă mâna
în jurul lui - îmbrățișare mută-
știută doar de noi
îmi lăsase chiar și un bilet
în care lacrimile lui de cerneală
formaseră o "plângere"...
era nemulțumit că nu îi mai dadeam
atâta atenție ca altădată
scrisese..."moarte tastaturii"
pesemne îl rodea gelozia
că devenisem un nenorocit de bigam
nu mă mai mulțumeam numai cu el
îmi găsisem dragostea
între mai multe taste
poate nu înțelegea că...îmbătrânise
și nu se mai bucura de succes...
fără pic de remușcări am ales
să-l sufoc cu propriul său capac
îngălbenit de vreme...
dar cu o fărâma de dragoste
decisesem să-l îngrop
în penarul la fel de bătran ca el