O pană plutește în neantul sufletului meu,
scuturată de un gând zbucuimat
în zborul trist spre un logic patat
de un raționament impur și un dor anulat...

caii albi ce traiesc lumină,
pasc mândri în câmpuri de ceața senină
luminițe stinse în cenușă fină.

Te chem sa îmi fii muză,
a gândului stăpână,
să te sărut pe buză,
tu să mă ții de mână;

Într-un decor romantic, cu șemineu ales
Din dragoste pură și gând înțeles
arzând foc launtric
sublim și pervers.