aproape adormisem tu despărțeai
apele de mâinile mele
îmi treceai discret prin umbră
deveneai peste noapte
a doua mea inimă

să nu mă oprești mă rugai
printre lucrurile banale
și femeile neasemuit de frumoase
din nord
acolo unde crăițele nu mai răsar
iar eu nu voi ajunge vreodată

ce iluzie fragilă

aș naște un prunc în visul ăsta
ca dumnezeul cel alb
fără ombilic
tu ai rupe umbră de umbră
în numele sfinților
eu aș închide doar ușa casei
din care ai plecat
și aș boteza fiu cu fiu
după numele bărbatului

îmi este atât de frig

dorm până la ora fără întoarcere
ca într-o nesfârșită zăpadă