Știu! Știu, pentru ca am auzit
Săgeata din țipătul unui pescăruș care se-neacă;
Știu, pentru c-am văzut stânca ce plângea cumplit,
Zdrobită de copitele negrelor capre ce pleacă.

Știu, fiindcă am simțit strigătul sfâșietor
Al lebedei ce piere în singurătate
Și mai știu, fiindcă dune de nisip, în cor,
Mi-au spus ale deșertului păcate.

Și tot mai știu, doar am văzut
Cum lacrimi mari de rouă putrezesc
Pe corole de vieți triste, care, cândva, s-au desfăcut,
Dar spre mâhnirea-mi, nu știu dacă aceste vieți încă trăiesc...

Însă mai știu un lucru, și-acela foarte clar,
L-am cunoscut demult, și nu din întâmplare,
Am trăit tot ce v-am spus... Și nu e în zadar
Să-nveți ce-nseamnă disperare...