Noaptea...
asemenea unui
anotimp
preferat de noi
in care
gandurile
ni se scutura
de povara
de peste zi,
odihnindu-se...

...cateva doar
care alearga
de la mine
la tine
si apoi inspre
neantul
in care
somnul
ne cuprinde
in bratele-i
reci...

Suntem captivi
in visele noastre
si fiecare din noi
in inima celuilalt,
asemeni unor
proscrisi,
condamnati sa
iubim...
sau macar
sa invatam
sa facem asta,
unul de la celalalt
dar mai intai
de la sine...

Ne doare
cand suntem
tradati
dar mai ales
cand ne mintim...
chiar daca
o facem frumos...

Ne doare
intr-atat incat
nici macar
gandurile
nu se mai scutura
si nu mai pot
zbura
de la mine
spre tine
iar apoi
spre neant...
acelasi
in care
doar somnul
ne imbraca
si timpul
ne doare...