Si ingerii plang...
si nu rareori
i-am vazut plangand
de dor...
sau poate de frica?!
dar isi ascund
chipul intre aripi
si zambetul
li se scutura trist
asemeni unui
orfan...


Si lacrimile
izbesc cerul
cu atata putere
incat
soarele insusi
s-a stins inauntru
iar cerul a murit
intr-o noapte...


Priveam chipul
unui copil
atunci cand
soarele stins
nu-i mai putea
lumina calea
si pasii
se topeau intr-o
salcie...
aplecata sa-i asculte
plansetul...
si teama
de intuneric...

...caci soarele
murise deja...