iarna salcie, zapezi fragile
gandul tau invelit cu ezitare
imi ridic mainile pana la urma lasata
de vechea fereastra pe fruntea mea
vagul intamplarii e incarcerat de o vointa puternica
si imi amintesc cum se desirau umbrele la buza luminii
ca si calatoriile spre inima orizontului
insa mai era si cercul acela de argint stins
apa in care fusese curs
cum gandurile toate prindeau
in alt gand stralucire rara
o noua asteptare
iar durerile cele mai vechi
isi apuneau delicat fastul
ramase firul gol al intamplarii
in aerul rece al vointei
unde mai sunt iernile salcii, zapezile fragile
doar un pas nervos mai acopera