Eu n-am știut că, de iubești,
Rămîi îndurerată
Și visu-n care mai trăiești,
Și viața e uitată...
Un adevăr fără de rost
Îmi sfîșie simțirea...
Sfîrșitul meu este anost,
Și-a ta e nemurirea.
O inimă ce te iubea
Mîndriei i-a fost pradă
Și lacrima de sînge, ea
Lăsat-a-o să cadă...
Naiv eu mă temeam să pierd
Ce nu-mi aparținea
Și-n gînd puteam să te dezmierd
Să n-afle nimenea...
Să uit iubirea nu-s în stare...
Dar cum aÈ™ face-o? S-o aduc
În calea arșiței solare...
Sau s-o îngrop lîngă un nuc?...