Cad ciufuliți de ceruri la fereastră
în ceașca neagră de cafea.

Dau cu degetul fierbinte peste dimineață;
găsesc cenușiu în gânduri.

Nimeni nu mai bate la ușa casei mele
pentru o jumătate de măr otrăvit;
pesemne că toate babele urâte din oraș
au înghețat la fereastră.

Când ninge, este dimineață;
în ceașca neagră de cafea
se așterne o liniște desăvârșită.

Și nu înțeleg prea bine dacă
fulgii se îmbracă în alb
ori murdăresc de alb
toate ceștile de cafea din oraș.