Eliberarea

Alb trandafir am rupt, și l-am lăsat în părul negru,
Dar țepii s-au înfipt în carne, și-n sufletul adânc
S-au spart cristale, iar bucuria de a fi iubit
S-a prefăcut în praf suflat prin părul fin și moale.

Să dovedesc ca grădinarul iubirea pentru-o floare
E în zadar, căci nu sădesc și nu culeg, ci vreau aici
Să crească lângă mine, să înflorească din iubire,
Iar eu să-i dau lumină blândă în liniștea vieții.

Așa că țepii fug sau se îngroapă în rușine,
Din părul ei cad lacrimile, lacrimi de iubire,
Așa aș vrea să se întâmple când e lângă mine,
Dar țepii sunt mai duri și nu o lasă-n fericire.

Oftez, oftatul e copil nebun, credul și sincer,
Ca norul ce se-mprăștie-n văzduh, amurg sălbatic
Eu aștept, să stau pe stânca solitară, apoi să
Sar în marea rece, să simt o ultimă plăcere.