când puberă primeai pe țărm
lingourile luminii
în scoica ta am auzit
vântul

cât încă mai am o dorință
nu sunt pierdut – spuneam –
imnuri prelungeau alegoric
numele tău

așteptarea a sculptat în mine
un chip greu de recunoscut
în dreptul căruia stinsă
e orice memorie

nu te mai pot privi
dacât cu ochii în lacrimi
doar prin cenușa de miercuri să caut
visul căzut

totul a început cu enigma
simplă a vieții tale
și se va sfârși cu o enigmă
de necercetat

e timp de când
zadarnic
mi-ntârzie urechea
la pântecele tău