Cum pot alături nopți să treacă,
să fie stele, vise, lună
și să nu sfarme dimineața
ce nu ne află împreună?

Atâtea porți topite-n soare
să se închidă lin și laș
în urma pasului ce are
doar lanțuri triste de ocnaș?

Iar trupul adumbrit cu tine
mai vrea în piele să-l îmbrac,
să-l amăgesc din nou că vine
o vară-ntinsă în hamac.

Să-l guști pândind cu ochii verzi,
ca o felină prin mansarde,
cehovienele livezi
în care despărțirea arde.

Din care sunet să te chem,
pe câte ziduri să te scriu
cu firul nostru făcut ghem
în nișa gândului, târziu?

De câte labirinturi frânte
mai e nevoie ca să ies
și rupta coardă să mai cânte
acel vibrato nebunesc?