Din vis de roze înmiresmate te cheamă...
Recea realitate a lumii, dar nu vrei-
O luptă silită,
O viață de-o clipă.
Vezi doar începutul și sfârșitul, luminate...
Prin călătorie de vis înșelător de cald,
O fatalitate deșertică,
O deziluzie patetică.

Parcă dormi un somn etern, oare trăiești?
Tu te miști sau e un actor într-o piesă?
Din depărtare privești,
Din cochilie...poze omenești;
Se zbat pentru nimicuri trecătoare,
Trădează adevărul, dar ție nu-ți pasă de ei
Din lumea ta,
Din închisoarea ta.

Trecând peste toate în tăcere nu te doare...
Viața nu te atinge - ai murit demult!
Nu mai vrei suferință,
Nu mai ai voință...
Si te scufunzi tot mai tare în uitare,
Te apropi de marginea prăpastiei...
Nu mai simți frumusețea-
Nu mai ai tinerețea!

În mormântul tău tăcut, prin fisură de suflet,
Intră o rază himerică ca o floare în deșert-
Un surâs de stea,
Un cântec... o lalea.
Ai simțit gustul eternului naucitor-și vrei...
Să fii din nou viu in vidul lumii,
Un leagăn de bucurie,
Un Paris în veche tragedie...

O frunză în suflul toamnei este emoția...
Acum iarna revine mai puternică și mai rea-
E jocul sorții,
E glasul nopții...
Vălul de bucurie te părăsește încet, dar sigur-
Știi atât de bine ce va urma...căderea!
E-o durere în tine,
E poveste-n cercuri line...

Nebunia te-nconjoară în strigătul Cerului,
Simți cum te adâncești în uitare, și speri...
În dimineți înroate,
În visuri bogate,
Dar acestea se topesc în neant...
Lacrimile sufletului te-mbrățișează
În patimă amară,
În ploaie de vară...