Închid în universul meu
mirajul nopții.
Și ca un trăznet,
mă străbat impulsuri si senzații
și vorbe fără de înțeles.
Plâng și alerg
în inima pădurii,
în acel loc în care,
am ascuns primul sărut.
Vântul ca un senior
cu mantia-i de argint,
își plimbă faldurile
aproape albe, aproape transparente,
ca un stigmat
prin părul meu.
Cuprind cu brațele văzduhul
și simt cum printre degete,
îmi curge timpul
din inima pădurii, noaptea.