Mă predau ție, gențiană luminoasă,

zeița mea mult șlefuită de frumuseți ideatice

și numai de har

de nobilul har al inimii mele-n tihnire.

Piramida, cea supranaturală, egală ție,

venită poate din cosmos, răsădită-n nisip

printr-o catapultare pentru veșnicie

care expandează arzând

în valuri dulci de miresme

tot mai imperceptibile,

tot mai amețitoare,

tot mai greu de auzit.

O prezență vibrândă

până-n profunzimi, deoarece

nici un defect nu-i deformează

perfecțiunea și etenitatea indelebilă,

nici un neastâmpăr nu-i schimbă armonia

și ce laudă este asemănătoare armoniei?