Am chemat la sfat un înger
Și un drăcușor viclean,
Inima-mi punând pe talger,
Să mă scape de alean.

- Nu mai scapi ! Ești dus amice
de cu noapte până-n zori !
zise dracul. – Dar ferice,
e de cel cu capu-n nori !

Crape-ți inima în zece,
De cât sânge bagi în ea.
Nu te teme, că nu trece!
Ba, mai mult, ești prost sadea,

Să te joci de-a baba-oarba
Cu un sentiment trufaÈ™.
Þine minte toată treaba:
Vei sfârși pe un făraș !

- Stai puțin ! îngerul zice.
Viața nu e cum ai zis.
Tu îi ceri lui să abdice,
Părăsind frumosul vis.

Lasă-l să se împlinească,
Să se umple de frumos.
Pe aleasă s-o iubească,
Vorbe dulci dându-i prinos !

Vor păși-mpreună-n lume,
Mulțumind Celui de sus.
Fericirii dându-i nume,
Fără teamă de apus.

- Ce prostie visătoare !
- Măi satan, dispari și-i lasă !
- Farmece de vrăjitoare !
- Ba, e dragoste frumoasă !
.....
Cât cei doi spun vorbe grele,
Eu îmi țin iubita-n brață,
Roabă patimilor mele,
Până înspre dimineață.