Își îngroapă iarna trecutul
De-omăt muribund în pământ,
Din care s-or trece în vânt,
Arome vestind începutul.

Iar albul se mută în floare,
Mesaje scriind pe covorul
Verde, cum că aișorul,
A luat a zăpezii culoare.

Se-apropie cerbii să pască
Și printre copite privesc,
Minunile albe cum cresc
Din iarba ce dă să se nască.

Un fir răsărit lângă ape,
Sfidând tumultosul izvor,
Le schimbă știutul decor,
Iar ei nu-ndrăznesc să se-adape.

Apoi li-e atrasă privirea
În jur de lăstarii ce cresc
Noi muguri ce-n soare plesnesc,
Pictându-și vernil devenirea.

Curând se întorc spre desișuri
ÃŽn care se-aud armonii
Și triluri vestind bucurii,
De nouă viață-n frunzișuri.