când vii în poezie din orice parte-a vieții
simți împăienjenit ești pui de căprioară
de-mbătrânești cu zile între tălmăcitori
ai gheare otrăvite și dinți stricați de fiară

te prinzi în joc de parcă ești blestemat de mamă
gonită de lăuză să doarmă-n cimitir
hăitași virili țin dâra tăcerii menstruale
tânjind o bocitoare mireasă mai puțin

cuțite ruginite jertfesc cocoșii negri
descântecul sfârșește fitilu-n lumânare
și-orbecăind cuvinte fără ceară
când se închide cerul deschisă-i poarta mare

de-aceea ochii mei i-am pus pe stele ort
conduc procesiunea pe străzi de mult uitate
ca îngropând cu rime limbuți fără noroc
să-l trec pe Dumnezeu drept autor pe carte