Nu mai pot trece pragul? Sunt țintuit aici
ca un bolovan ce acoperă
intrarea-n mormînt?
Întreaga viață am căutat zadarnic locul
unde s-adapă caii sloboziți, de Dumnezeu,
pe pămînt?

Sunt momit lîngă jgheaburi cu lapte și miere,
mă tîrîi pînă acolo -
printre pietre și rugi.
Odată ajuns aproape, tu, moarte, în chip de
fecioară pusă pe joacă, îmi arăți sînul
și fugi.

Rămîne mereu între noi o neliniștitoare distanță,
asemenea celei dintre vînător
și animalul hăituit.
De aceea n-am să știu niciodată:
stau ascuns, o vreme, ca fluturele în crisalidă,
ori am murit?